-
1 reticeo
reticĕo, ēre, reticui [re + taceo] [st2]1 - intr. - se taire, gardr le silence. [st2]2 - tr. - taire, se taire sur, passer sous silence. - alicui reticere: se taire devant qqn, ne pas répondre à qqn. - de aliqua re reticere: garder le silence à propos de qqch. - reticenda, ōrum, n.: les secrets.* * *reticĕo, ēre, reticui [re + taceo] [st2]1 - intr. - se taire, gardr le silence. [st2]2 - tr. - taire, se taire sur, passer sous silence. - alicui reticere: se taire devant qqn, ne pas répondre à qqn. - de aliqua re reticere: garder le silence à propos de qqch. - reticenda, ōrum, n.: les secrets.* * *Reticeo, retices, pen. cor. reticui, reticere. Plaut. Se taire de quelque chose, N'en dire mot.\Nihil reticebo quod sciam. Plaut. Je ne celeray rien. -
2 reticeo
reticeo, cuī, ēre (re u. taceo), I) intr. stillschweigen, a) absol.: cum Sulpicius reticuisset, Cic.: de iniuriis, Cic.: de adversis, Tac.: v. der Nachtigall, vicibus reticent, Plin. 10, 83: poet. übtr., lyra, quae reticet, Claud. IV. cons. Hon. 224. – b) m. Dat., vor-, gegen jmd. stillschweigen, jmdm. nicht antworten, Liv., Ov. u.a.; vgl. Weißenb. Liv. 3, 41, 3. Nipperd. Tac. ann. 14, 49. – c) m. adversum u. Acc., reticens adversum proximos, schweigsam, verschlossen, Tac. ann. 4, 69. – II) tr. verschweigen, cogitationes suas, Cic.: nil reticuit, Ter.: nihil reticebo, quod sciam, Plaut.: quod ii, qui ea patefacere possent, reticuissent, Cic.: neque reticere, quae audierat, Sall.: reticetur formula pacti, Ov.: ne retice, Afran. com. fr.: nihil me subterfugere voluisse reticendo, Cic.: quae reticenda accepi ad profanos enuntiare, Apul. – Partiz. Fut. Pass. subst., reticenda, ōrum, n., die Geheimnisse, matrimonii reticenda publicare, Iustin. 1, 7, 15. – / retaceo, wovon retacuit, Commod. instr. 1, 18, 10 cod. C.
-
3 reticeo
reticeo, cuī, ēre (re u. taceo), I) intr. stillschweigen, a) absol.: cum Sulpicius reticuisset, Cic.: de iniuriis, Cic.: de adversis, Tac.: v. der Nachtigall, vicibus reticent, Plin. 10, 83: poet. übtr., lyra, quae reticet, Claud. IV. cons. Hon. 224. – b) m. Dat., vor-, gegen jmd. stillschweigen, jmdm. nicht antworten, Liv., Ov. u.a.; vgl. Weißenb. Liv. 3, 41, 3. Nipperd. Tac. ann. 14, 49. – c) m. adversum u. Acc., reticens adversum proximos, schweigsam, verschlossen, Tac. ann. 4, 69. – II) tr. verschweigen, cogitationes suas, Cic.: nil reticuit, Ter.: nihil reticebo, quod sciam, Plaut.: quod ii, qui ea patefacere possent, reticuissent, Cic.: neque reticere, quae audierat, Sall.: reticetur formula pacti, Ov.: ne retice, Afran. com. fr.: nihil me subterfugere voluisse reticendo, Cic.: quae reticenda accepi ad profanos enuntiare, Apul. – Partiz. Fut. Pass. subst., reticenda, ōrum, n., die Geheimnisse, matrimonii reticenda publicare, Iustin. 1, 7, 15. – ⇒ retaceo, wovon retacuit, Commod. instr. 1, 18, 10 cod. C. -
4 reticeō
reticeō cuī, —, ēre [re-+taceo], to be silent, keep silence: nihil subterfugere reticendo: non placuit reticere, S.: Ne retice, ne verere, T.: interroganti senatori, make no answer, L.: loquenti, O.—With acc, to keep silent, keep secret, conceal: nil reticuit, T.: vestrum errorem: quae audierat, S.: Multa linguae reticenda modestae, O.* * *reticere, reticui, - Vkeep silent; leave unsaid -
5 reticeo
re-ticeo, ticuī, —, ēre [ taceo ]1) молчать, хранить молчание ( de aliquā re C)r. alicui L — не отвечать кому-л.2) обходить молчанием, умалчивать, скрывать (aliquid Pl, Ter, C etc.) -
6 reticeo
rĕ-tĭcĕo, cŭi, 2, v. n. and a.I.Neutr., to be silent, keep silence (class.;(β).syn.: sileo, obmutesco): cum Sulpicius reticuisset, etc.,
Cic. de Or. 2, 57, 232:de Chelidone reticuit, quoad potuit,
id. Verr. 2, 1, 53, § 139:de utriusque vestrum errore,
id. Phil. 1, 12, 29:non placuit reticere,
Sall. J. 85, 26:ne retice, ne verere,
Ter. Heaut. 1, 1, 33:de adversis,
Tac. A. 1, 67:velut vinculis ori impositis reticentes,
Amm. 30, 4, 11. — Poet.:lyra, quae reticet,
Claud. IV. Cons. Hon. 223:Pelion,
id. in Rufin. 2, 43.—With dat. of a person asking something, to keep silent, not to answer, to refrain from answering (perh. not ante-Aug.):II.nunc interroganti senatori, paeniteatne, etc.... si reticeam, superbus videar,
Liv. 23, 12, 9 Drak.; 3, 41, 3; Tac. A. 14, 49:loquenti,
Ov. M. 3, 357.—Act., to keep a thing silent; to keep secret, conceal (class.;syn. celo): nihil reticebo, quod sciam,
Plaut. Merc. 5, 9, 47; so,nihil,
Ter. Ad. 3, 3, 51; Cic. Q. Fr. 1, 2, 1, § 3:ea, quae, etc.,
id. Fam. 5, 2, 1:quae audierat,
Sall. C. 23, 2:vestros dolores,
Prop. 1, 10, 13:multa linguae reticenda modestae,
Ov. H. 19, 63.— Pass.:reticetur formula pacti,
Ov. H. 20, 151.— Absol.:nihil me subterfugere voluisse reticendo nec obscurare dicendo,
Cic. Clu. 1, 1.— P. a. as subst.: rĕtĭcenda, ōrum, n., things to be kept secret, Just. 1, 7, 4. -
7 reticentia
-
8 reticesco
-
9 retaceo
retaceo, s. reticeo.
-
10 reticentia
reticentia, ae, f. (reticeo), das Schweigen, Stillschweigen, I) im allg., Ggstz. locutio, Cic. de off. 1, 146: ni hunc ad malam aetatem adiungas cruciatum reticentiā, Pacuv. tr. 278: enicas (enecas) me miserum tuā reticentiā, Plaut. merc. 893: quod vestra virtus neque oblivione eorum qui nunc sunt, neque reticentiā posterorum sepulta esse poterit, Cic. Phil. 14, 33. – poena reticentiae, d.i. für das Verschweigen dessen, was man sagen sollte, z B. eines Fehlers beim Verkaufe eines Gegenstandes, Cic. de off. 3, 65. – II) als Redefigur, das Stilischweigen mitten in der Rede, das Abbrechen, griech. ἀποσιώπησις, Cic. de or. 3, 205. Quint. 9, 2, 54 u. 57. Aquil. Rom. § 5.
-
11 reticesco
reticēsco, ere (Inchoat. v. reticeo), verschweigen, ne aut tacenda proferat aut proferenda reticescat, Greg. epist. 1, 24.
-
12 retaceo
retaceo, s. reticeo. -
13 reticentia
reticentia, ae, f. (reticeo), das Schweigen, Stillschweigen, I) im allg., Ggstz. locutio, Cic. de off. 1, 146: ni hunc ad malam aetatem adiungas cruciatum reticentiā, Pacuv. tr. 278: enicas (enecas) me miserum tuā reticentiā, Plaut. merc. 893: quod vestra virtus neque oblivione eorum qui nunc sunt, neque reticentiā posterorum sepulta esse poterit, Cic. Phil. 14, 33. – poena reticentiae, d.i. für das Verschweigen dessen, was man sagen sollte, z B. eines Fehlers beim Verkaufe eines Gegenstandes, Cic. de off. 3, 65. – II) als Redefigur, das Stilischweigen mitten in der Rede, das Abbrechen, griech. ἀποσιώπησις, Cic. de or. 3, 205. Quint. 9, 2, 54 u. 57. Aquil. Rom. § 5.Ausführliches Lateinisch-deutsches Handwörterbuch > reticentia
-
14 reticesco
reticēsco, ere (Inchoat. v. reticeo), verschweigen, ne aut tacenda proferat aut proferenda reticescat, Greg. epist. 1, 24.Ausführliches Lateinisch-deutsches Handwörterbuch > reticesco
-
15 reticentia
reticentia ae, f [reticeo], a keeping silent, silence, reticence: reticentiae poena, i. e. for suppressing the truth.—In rhet., an abrupt pause. -
16 reticentia
rĕtĭcentĭa, ae, f. [reticeo], a keeping silent, silence (rare but good prose):II.quid taces? enicas me miserum tuā reticentiā,
Plaut. Merc. 5, 2, 52; Pac. ap. Non. 1, 31 (Trag. Rel. p. 94 Rib.):posterorum,
Cic. Phil. 14, 12, 33:a jurisconsultis etiam reticentiae poena est constituta (viz. as to a defect in a thing sold),
id. Off. 3, 16, 65.—In rhetor.,= aposiopesis, a pause in the midst of a speech, Cic. de Or. 3, 53, 205; Quint. 9, 1, 31; 9, 2, 54; 57. -
17 LEAVE UNSAID
[V]RETICEO (-ERE -CUI) -
18 SILENT: KEEP SILENT
[V]CONSILESCO (-ERE -SILUI)RETICEO (-ERE -CUI)
См. также в других словарях:
reticente — adj. 2 g. 1. Em que há reticência. = HESITANTE • s. m. 2. Aquele que silencia o que devia ou podia dizer. ‣ Etimologia: latim reticens, entis, particípio presente de reticeo, ere, guardar silêncio, calar se … Dicionário da Língua Portuguesa