Перевод: со всех языков на немецкий

с немецкого на все языки

imputare+a

  • 1 imputare

    imputare
    imputare [impu'ta:re]
       verbo transitivo
     1 (considerare responsabile) imputare qualcuno di qualcosa jdn für etwas verantwortlich machen
     2 (attribuire la colpa) imputare qualcosa a qualcuno jdm für etwas die Schuld geben
     3 (jur:accusare); imputare qualcuno di qualcosa jdn einer Sache genitivo beschuldigen

    Dizionario italiano-tedesco > imputare

  • 2 imputare qualcuno di qualcosa

    imputare qualcuno di qualcosa
    jemanden einer Sache genitivo beschuldigen
    ————————
    imputare qualcuno di qualcosa
    jemanden für etwas verantwortlich machen

    Dizionario italiano-tedesco > imputare qualcuno di qualcosa

  • 3 imputare qualcosa a qualcuno

    imputare qualcosa a qualcuno
    jemandem für etwas die Schuld geben

    Dizionario italiano-tedesco > imputare qualcosa a qualcuno

  • 4 annumero

    an-numero (ad-numero), āvī, ātum, āre, I) zuzählen, argentum ilico, Ter.: alci pecuniam, zahlen, Cic.: non ann. verba, sed appendere, gleichs. zuzählen (einzeln aussprechen), Cic.: ebenso omnes imputare et velut ann. litteras, Quint. – quas (fraxinos et populos) perspicuus amnis velut mersas viridi imagine adnumerat, abspiegelt, Plin. ep. 8, 4, 4. – prägn., a) absol. = Zahlung leisten, Varr. r.r. 2, 2, 6. – b) zuzählend anrechnen, agnos duos pro una ove, Varr. r.r. 2, 2, 5. – c) vollzählig zurückgeben, reducem pubem patriae, Sil. 6, 621. – II) zu etw. (vermehrend) hinzuzählen, -rechnen, 1) eig., m. Dat., alqm his duobus, Cic.: alqm vivis, Ov. – m. in u. Abl. (s. Jahn Cic. Brut. 75), alqm in vatibus et Faunis, alqm patronorum in grege, Cic.: alqm in exemplis, Ov. – m. inter u. Akk., servos inter urbanos, Paul. dig. 32, 1, 99 pr.; u. so Ambros. de Tob. 3, 2, 4; in psalm. 98, 30 u.a. – m. cum u. Abl., una cum alqo annumerari, Ps. Cic. in Sall. 4. – prägn., bei irgend einem Vermerk die Zahl von etw. mit angeben, trecentos eorum vicos, Plin. 7, 29. – 2) übtr., zuschreiben, beimessen, imperitiam culpae, Ulp. dig. 19, 2, 9.

    lateinisch-deutsches > annumero

  • 5 annumero

    an-numero (ad-numero), āvī, ātum, āre, I) zuzählen, argentum ilico, Ter.: alci pecuniam, zahlen, Cic.: non ann. verba, sed appendere, gleichs. zuzählen (einzeln aussprechen), Cic.: ebenso omnes imputare et velut ann. litteras, Quint. – quas (fraxinos et populos) perspicuus amnis velut mersas viridi imagine adnumerat, abspiegelt, Plin. ep. 8, 4, 4. – prägn., a) absol. = Zahlung leisten, Varr. r.r. 2, 2, 6. – b) zuzählend anrechnen, agnos duos pro una ove, Varr. r.r. 2, 2, 5. – c) vollzählig zurückgeben, reducem pubem patriae, Sil. 6, 621. – II) zu etw. (vermehrend) hinzuzählen, -rechnen, 1) eig., m. Dat., alqm his duobus, Cic.: alqm vivis, Ov. – m. in u. Abl. (s. Jahn Cic. Brut. 75), alqm in vatibus et Faunis, alqm patronorum in grege, Cic.: alqm in exemplis, Ov. – m. inter u. Akk., servos inter urbanos, Paul. dig. 32, 1, 99 pr.; u. so Ambros. de Tob. 3, 2, 4; in psalm. 98, 30 u.a. – m. cum u. Abl., una cum alqo annumerari, Ps. Cic. in Sall. 4. – prägn., bei irgend einem Vermerk die Zahl von etw. mit angeben, trecentos eorum vicos, Plin. 7, 29. – 2) übtr., zuschreiben, beimessen, imperitiam culpae, Ulp. dig. 19, 2, 9.

    Ausführliches Lateinisch-deutsches Handwörterbuch > annumero

  • 6 addossare

    addossare
    addossare [addos'sa:re]
     verbo transitivo
     1 (porre addosso) aufbürden
     2 (accostare) anrücken; (appoggiare) anlehnen
     3 (figurato: imputare) aufbürden; (colpa) anlasten
     II verbo riflessivo
    -rsi
     1 (appoggiarsi) sich anlehnen; (accalcarsi) sich drängen
     2 (figurato: accollarsi) sich dativo aufbürden, auf sich nehmen

    Dizionario italiano-tedesco > addossare

  • 7 ascrivere

    ascrivere
    ascrivere [as'kri:vere] < irr>
       verbo transitivo
     1 (annoverare) zuordnen, zuzählen
     2 (imputare) zuschreiben, anrechnen; ascrivere a merito als Verdienst anrechnen

    Dizionario italiano-tedesco > ascrivere

См. также в других словарях:

  • imputare — IMPUTÁRE, imputări, s.f. Acţiunea de a (se) imputa şi rezultatul ei; reproş, mustrare, învinuire. ♦ (concr.) Măsură prin care se dispune reţinerea din câştigul unui angajat sau cooperator a despăgubirilor pentru paguba cauzată de acesta… …   Dicționar Român

  • imputare — v. tr. [dal lat. impŭtare, propr. mettere in conto ] (io ìmputo, ecc., meno com. impùto, ecc.). 1. [ritenere qualcosa colpa di qualcun altro, con la prep. a del secondo arg.: i. l incidente a distrazione ] ▶◀ addebitare, addossare, ascrivere,… …   Enciclopedia Italiana

  • imputare — im·pu·tà·re v.tr. (io ìmputo, rar. impùto) CO 1a. attribuire un fatto a qcn. o a qcs., spec. a titolo di colpa, di biasimo: imputare al comandante la sconfitta, imputare al caso, alla distrazione Sinonimi: addebitare, addossare, ascrivere. 1b.… …   Dizionario italiano

  • imputare — {{hw}}{{imputare}}{{/hw}}v. tr.  (io imputo , raro imputo ) 1 (dir.) Promuovere l azione penale contro qlcu. | (est.) Contestare un imputazione: imputare qlcu. di omicidio. 2 (est.) Considerare responsabile: imputare qlcu. del fallimento; SIN.… …   Enciclopedia di italiano

  • imputáre — s. f., g. d. art. imputärii; pl. imputäri …   Romanian orthography

  • imputare — v. tr. 1. (qlcu. + di + qlco. ) considerare responsabile, accusare, incolpare, incriminare CONTR. discolpare, scagionare, assolvere, scusare 2. (qlco. + a + qlcu. ) attribuire, addebitare, ascrivere, addossare CONTR. liberare, esonerare …   Sinonimi e Contrari. Terza edizione

  • imputer — [ ɛ̃pyte ] v. tr. <conjug. : 1> • 1361; emputer fin XIIIe; lat. imputare « porter au compte », de putare « compter » I ♦ IMPUTER À : mettre (qqch.) sur le compte de qqn. ⇒ attribuer. Fig. et vx « Vous m imputez [...] un poème sur la… …   Encyclopédie Universelle

  • enter — [ ɑ̃te ] v. tr. <conjug. : 1> • 1155; lat. pop. °imputare, de putare « tailler, émonder », avec infl. du gr. emphuton « greffe » 1 ♦ Greffer en insérant un scion. Enter un prunier. Enter en écusson, en fente, en œillet. 2 ♦ Fig. et vx « Ils …   Encyclopédie Universelle

  • imputa — IMPUTÁ, impút, vb. I. tranz. şi refl. impers. 1. A (i se) reproşa, a (i se) atribui cuiva fapte, atitudini, gesturi nepotrivite, condamnabile. 2. A face pe cineva răspunzător de o pagubă adusă unei instituţii, întreprinderi (unde lucrează),… …   Dicționar Român

  • reproş — REPRÓŞ, reproşuri, s.n. Imputare, dojană; mustrare, învinuire. – Din fr. reproche. Trimis de ana zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  REPRÓŞ s. 1. imputare, imputaţie, învinuire, vină, (livr.) reprehensiune, (prin Mold.) bănat, (înv.) pricină,… …   Dicționar Român

  • imputar — (Del lat. imputare, atribuir.) ► verbo transitivo 1 Atribuir una falta o un delito a una persona: ■ le imputaron la participación en el atentado. SINÓNIMO inculpar 2 Pensar que una cosa es la causa de una desgracia o un contratiempo: ■ imputó el… …   Enciclopedia Universal

Поделиться ссылкой на выделенное

Прямая ссылка:
Нажмите правой клавишей мыши и выберите «Копировать ссылку»