-
1 distinction
[-ʃən]1) ((the making of) a difference: He makes no distinction between male and female employees with regard to pay.) distincţie; deosebire2) (a grade awarded that indicates outstanding ability or achievement: She passed her exams with distinction.) distincţie -
2 honour
['onə] 1. noun1) (respect for truth, honesty etc: a man of honour.) onoare2) ((the keeping or increasing of) a person's, country's etc good reputation: We must fight for the honour of our country.) onoare3) (fame; glory: He won honour on the field of battle.) glorie4) (respect: This ceremony is being held in honour of those who died in the war.) în cinstea5) (something which a person feels to be a reason for pride etc: It is a great honour to be asked to address this meeting.) cinste6) (a title, degree etc given to a person as a mark of respect for his services, work, ability etc: He has received many honours for his research into cancer.) distincţie7) ((with capital: with His, Your etc) a title of respect used when talking to or about judges, mayors etc: My client wishes to plead guilty, Your Honour.) domnul(e) judecător2. verb1) (to show great respect to (a person, thing etc): We should honour the Queen.) a respecta2) (to do, say etc something which is a reason for pride, satisfaction etc to: Will you honour us with your presence at the meeting?) a onora (cu)3) (to give (someone) a title, degree etc as a mark of respect for his ability etc: He was honoured for his work with the mentally handicapped.) a conferi o distincţie4) (to fulfil (a promise etc): We'll honour our agreement.) a onora•- honorary- honourable
- honours
- in honour bound
- honour bound
- on one's honour
- word of honour -
3 distinction
(gen) distincţie, evidenţiere
См. также в других словарях:
distincţie — DISTÍNCŢIE, distincţii, s.f. 1. Deosebire, diferenţă. A face distincţie. Fără distincţie. 2. Fineţe, eleganţă în înfăţişare şi comportări. 3. Decoraţie sau titlu care se acordă unei persoane pentru merite deosebite. [var.: distincţiúne s.f.] –… … Dicționar Român
distíncţie — s. f. (sil. tinc ţi e), art. distíncţia (sil. ţi a), g. d. art. distíncţiei; pl. distíncţii, art. distíncţiile (sil. ţi i ) … Romanian orthography
eleganţă — ELEGÁNŢĂ s.f. Calitatea de a fi elegant, de a avea sau de a fi făcut cu gust, cu rafinament, cu graţie. ♦ Distincţie în limbaj, în stil etc. – Din fr. élégance, lat. elegantia. Trimis de RACAI, 21.11.2003. Sursa: DEX 98 Eleganţă ≠ ineleganţă,… … Dicționar Român
şic — ŞIC1 s.n. Eleganţă, distincţie, bun gust (în îmbrăcăminte, în atitudini). ♢ (Adjectival) O femeie şic. ♢ (Adverbial) Se îmbracă şic. ♦ Lucru care amuză, care are haz. – Din fr. chic. Trimis de LauraGellner, 29.04.2004. Sursa: DEX 98 ŞIC2,… … Dicționar Român
medalie — MEDÁLIE, medalii, s.f. Piesă de metal (sau, uneori, de marmură), în formă de monedă, gravată cu figuri şi inscripţii, emisă în cinstea unei personalităţi sau în memoria unei acţiuni glorioase. ♦ Piesă de metal dată ca premiu la diferite… … Dicționar Român
menţiune — MENŢIÚNE, menţiuni, s.f. 1. Semnalare, pomenire, menţionare; (concr.) notă în care se dau informaţii referitoare la un eveniment, la o persoană etc. ♦ Indicaţie, specificare, 2. Distincţie onorifică (mai mică decât premiul) care se acordă… … Dicționar Român
premiu — PRÉMIU, premii, s.n. Recompensă materială sau distincţie acordată cuiva pentru meritele deosebite obţinute într un domeniu de activitate, la un concurs etc. ♦ Distincţie acordată la sfârşitul anului şcolar elevilor care au obţinut cele mai bune… … Dicționar Român
distinge — DISTÍNGE, disting, vb. III. 1. tranz. şi refl. A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice. 2. refl. A se remarca, a ieşi în evidenţă prin meritele, rezultatele, realizările sale. ♦ tranz. A acorda cuiva o distincţie, un… … Dicționar Român
distins — DISTÍNS, Ă, distinşi, se, adj. 1. Care se remarcă prin însuşirile sale, care iese din comun; deosebit, remarcabil; (despre oameni) ilustru, eminent. 2. (Despre oameni şi manifestările lor) Plin de distincţie (2). ♢ (În formule de adresare)… … Dicționar Român
erou — ERÓU, eroi, s.m. 1. Persoană care se distinge prin vitejie şi prin curaj excepţional în războaie, prin abnegaţie deosebită în alte împrejurări grele ori în muncă. ♢ Erou al Muncii (Socialiste) = cea mai înaltă distincţie în Republica Socialistă… … Dicționar Român
nobleţe — NOBLÉŢE s.f. 1. Calitatea de nobil (II); rangul sau titlul de nobil; nobilime (2), nobilitate (1). 2. (Rar) Nobilime (1). 3. Atitudine, însuşire morală superioară; caracter nobil (I 1); nobilitate (2). 4. Distincţie, eleganţă. [var.: nobléţă… … Dicționar Român
