cuiva

См. также в других словарях:

• sta — STA, stau, vb. I. intranz. I. 1. (Despre oameni şi animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr o acţiune, dintr o mişcare, dintr o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcţionare, a nu… …   Dicționar Român

• da — DA1 adv. Cuvânt care se întrebuinţează pentru a răspunde afirmativ la o întrebare sau pentru a exprima o afirmaţie, un consimţământ. ♢ loc. adv. Ba da, exprimă răspunsul afirmativ la o întrebare negativă. – Din bg., rus., scr. da. Trimis de ionel …   Dicționar Român

• voie — VÓIE, (rar) voi, s.f. 1. Voinţă, vrere, intenţie. ♢ loc. adv. Cu voie sau cu voia (cuiva) = intenţionat, din proprie iniţiativă, dinadins. Fără (de) voie sau fără voia mea (ori ta, sa etc.) = involuntar, neintenţionat. Peste voia... = împotriva… …   Dicționar Român

• ţine — ŢÍNE, ţin, vb. III. I. tranz. 1. A avea ceva în mână (sau în braţe etc.) şi a nu lăsa să scape. ♢ expr. A i ţine (cuiva) lumânarea (sau lumina) = a) a fi naş cuiva la cununie; b) a sta lângă cineva în ultimele clipe ale vieţii cu o lumânare… …   Dicționar Român

• seamă — SEÁMĂ s.f. 1. (În loc. şi expr.; exprimă ideea de calcul mintal, o judecată, o constatare, o observaţie) De bună seamă = desigur, fără îndoială. Mai cu seamă = mai ales, îndeosebi. A şi da seama = a constata, a se lămuri, a pricepe. A lua seama… …   Dicționar Român

• nas — NAS, nasuri, s.n. 1. Parte proeminentă a feţei, situată între obraji, frunte şi gură, servind ca organ al respiraţiei şi al mirosului. ♢ loc. adv. Sub (sau, rar, în) nasul cuiva sau sub nas = în imediata apropiere, în faţă, sub ochii cuiva. (În… …   Dicționar Român

• face — FÁCE, fac, vb. III. a. tranz. I. 1. A întocmi, a alcătui, a făuri, a realiza, a fabrica un obiect. Face un gard. ♢ A procura un obiect, dispunând confecţionarea lui de către altcineva. Îşi face pantofi. 2. A construi, a clădi; a ridica, a aşeza.… …   Dicționar Român

• inimă — ÍNIMĂ, inimi, s.f. I. 1. Organ intern musculos central al aparatului circulator, situat în partea stângă a toracelui, care are rolul de a asigura, prin contracţiile sale ritmice, circulaţia sângelui în organism, la om şi la animalele superioare;… …   Dicționar Român

• lua — LUÁ, iau, vb. I. tranz. I. 1. A prinde un obiect în mână spre a l ţine (şi a se servi de el) sau spre a l pune în altă parte. ♢ expr. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) subiectul unei discuţii. A( şi) lua picioarele la spinare = a pleca… …   Dicționar Român

• parte — PÁRTE, părţi, s.f. I. 1. Ceea ce se desprinde dintr un tot, dintr un ansamblu, dintr un grup etc., în raport cu întregul; fragment, bucată, porţiune. ♢ În parte = a) loc. adv. în oarecare măsură, parţial; b) loc. adj. şi adv. separat, deosebit,… …   Dicționar Român

• hierochuntica — MẤNĂ, mâini, s.f. I. 1. Fiecare din cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebraţului, care se termină cu cele cinci degete. ♢ loc. adj. De mână = a) făcut cu… …   Dicționar Român